Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat marți, 8 septembrie 2026, rezultatele testării internaționale PISA 2025, iar imaginea pentru România este una îngrijorătoare: scăderi la toate cele trei competențe de bază testate în rândul elevilor de 15 ani, cea mai severă fiind la Citire.
Ce arată cifrele
România a obținut, în medie, 425 de puncte la Științe (competența principală a acestei ediții), cu 3 puncte mai puțin decât în 2022. La Matematică, scorul a scăzut cu 9 puncte, până la 419, iar la Citire țara a înregistrat cea mai dramatică scădere: 16 puncte, ajungând la 413 puncte.
Declinul de la Științe și Matematică este apropiat de media OCDE, însă la Citire România a coborât mai mult decât media organizației, care a fost de 14 puncte. Este pentru prima dată când elevii români nu mai reușesc să evite tendința generală de scădere înregistrată la nivel internațional — la ediția anterioară, din 2022, marcată de pandemie, România se remarcase printr-o relativă stagnare, în timp ce media mondială scădea puternic.
Din cele 91 de țări și teritorii participante la studiu, România se situează pe locul 55 la Științe, locul 53 la Citire și locul 48 la Matematică. La noua probă introdusă în acest val — rezolvarea de probleme cu ajutorul instrumentelor digitale — țara ocupă locul 51, cu un scor de 442 de puncte.
Analfabetism funcțional în creștere
Proporția elevilor aflați sub Nivelul 2 — pragul minim de competențe funcționale, potrivit metodologiei PISA — a crescut față de evaluarea din 2022 la toate cele trei domenii:
- Matematică: 52% dintre elevi sub nivelul de bază (față de 49% în 2022) — pentru prima dată pragul de 50% este depășit
- Citire: 48% (față de 42% în 2022) – acesta este, parctic, nivelul de ANALFABETISM FUNCȚIONAL!
- Științe: 46% (față de 44% în 2022)
La noua probă de rezolvare digitală a problemelor, 57% dintre elevii români nu ating nivelul de bază.
Luate împreună, cele trei competențe tradiționale plasează 38,5% dintre elevii români sub Nivelul 2 la toate trei deodată — cu 5,3-5,4 puncte procentuale mai mult decât în 2022 (33,2%) și de aproape două ori peste media OCDE, de 19,7%. La polul opus, doar 4,8% dintre elevii români ating niveluri înalte de performanță (Nivel 5 sau 6), față de 11,9% media OCDE — și în scădere ușoară față de cei 5% raportați în 2022.
Poziția României în Europa
Ca și în 2022, România rămâne pe unul dintre ultimele locuri din Uniunea Europeană, depășind doar Bulgaria și Cipru. Bulgaria a raportat, la rândul ei, scăderi accentuate — 18 puncte la Citire (până la 387) și 12 puncte la Matematică (până la 405) — în timp ce Cipru a scăzut mai moderat.
Mai mult, România este depășită și de state din afara UE, precum Muntenegru, Albania și Serbia, alături de care se regăsește, ca nivel de performanță, în același grup cu Thailanda, Mongolia, Costa Rica, Georgia și Republica Moldova.
În fruntea clasamentelor, la toate competențele, se situează în continuare sistemele educaționale asiatice — China (provinciile Beijing, Shanghai, Jiangsu, Zhejiang), Singapore, Macao, Taiwan (Chinese Taipei) și Japonia — alături de state precum Estonia și Coreea de Sud.
Context
PISA este cea mai amplă evaluare internațională a competențelor elevilor de 15 ani, desfășurată din trei în trei ani de către OCDE, și măsoară nu cunoștințele memorate, ci capacitatea elevilor de a folosi în practică ceea ce au învățat la școală. Rezultatele publicate acum sunt cele preliminare ale ediției 2025, la care au participat 91 de țări și teritorii.
Articol realizat pe baza informațiilor publicate de Edupedu.ro și Ziare.com.

