România se află într-un moment critic al tranziției sale energetice. Presiunea de a respecta Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) se lovește frontal de temerile privind securitatea energetică națională și de lipsa noilor capacități de producție. În luna august 2026, un vot în Parlamentul României a aprins spiritele pe scena politică, atrăgând totodată avertismente severe cu privire la pierderea fondurilor europene.

Decizia din Parlament și furtuna politică
Pe 5 august 2026, Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, un proiect de lege privind decarbonizarea sectorului energetic. Proiectul de lege a fost adoptat cu un amendament susținut de PSD, care prevede că retragerea din exploatare a capacităților de producție pe bază de lignit și huilă se poate realiza numai după ce sunt instalate și puse în funcțiune surse alternative de energie care le pot prelua funcțiile.

Reacția Ministrului Fondurilor Europene: „Prin aceste amendamente create în Parlament, generăm ceea ce Regulamentul European numește REVERSIBILITATE pe Jalonul 114. De ce este reversibilitatea pe Jalonul 114 un dezastru financiar și structural pentru România? Jalonul 114 include legislația privind decarbonizarea și a fost deja considerat îndeplinit de Comisie pe Cererea de Plată nr. 2, pe baza căreia România a primit deja miliarde de euro pentru investiții. Modificarea retroactivă a regulilor încalcă principiul ireversibilității reformelor din Regulamentul (UE) 2021/241 (MRR). Constatarea reversibilității de către Comisia Europeană atrage penalități financiare exponențial mai mari decât cele de pe Jalonul 119a.

BLOCARE TOTALĂ: Reversibilitatea oprește definitiv depunerea de noi cereri de plată! Nu vom mai putea depune nici măcar Cererea de Plată nr. 5 – pentru care aveam deja totul îndeplinit și pe care o puteam depune imediat după publicarea noului CID. De asemenea, se blochează automat și Cererea finală de plată (nr. 6). Consecințele vor fi devastatoare: pierderea credibilității de țară și, cel mai grav, blocarea fondurilor pentru spitale, școli și infrastructură.” – a declarat Dragoș Pîslaru, la data de 4 august 2026

Reacția Comisiei Europene: Banii din PNRR, sub semnul întrebării
Efectele demersului parlamentar afectează direct arhitectura angajamentelor luate de România, atent monitorizate de Comisia Europeană.

• Jalonul 114 și ținta finală: România s-a angajat prin Jalonul 114 din PNRR să implementeze un calendar de eliminare treptată a centralelor pe cărbune până în orizontul anului 2032.
• Jalonul 119a și prelungirea termenelor: Din cauza lipsei alternativelor, România a convenit cu Comisia Europeană un nou calendar de decarbonizare (inclus în jalonul 119a), care permite prelungirea funcționării controlate a unor grupuri energetice din Oltenia până în august 2026. Prin acest acord, grupurile Rovinari 4, Rovinari 5 și Turceni 5 (fiecare de câte 310 MW) vor continua să funcționeze până în anul 2030. În schimb, pentru alte grupuri, precum Rovinari 6 și Turceni 4, se analizează opțiunile de a le trece fie în rezervă strategică, fie în conservare după data de 31 august 2026.

Istoria investițiilor în noile capacități pe gaze naturale: Întârzieri și blocaje majore
Argumentul central adus în favoarea păstrării minelor și centralelor vechi este criza alternativelor. Deși statul a planificat să înlocuiască grupurile poluante cu unități moderne care consumă gaze naturale, implementarea acestora s-a lovit de blocaje uriașe.

• Ișalnița și Turceni (Complexul Energetic Oltenia): Prin Legea decarbonizării, CEO trebuia să beneficieze de două noi centrale pe gaze naturale, de tip CCGT, finanțate din Fondul de Modernizare cu 897 de milioane de euro. Proiectele presupuneau o unitate de 850 MW la Ișalnița și una de 475 MW la Turceni, ambele având ca termen inițial de punere în funcțiune anul 2026. Din lipsa ofertanților la licitații și pe fondul scumpirilor la nivel global, termenele estimate pentru ambele proiecte au fost împinse abia spre anul 2029. Costurile au explodat și ele: valoarea contractelor la Ișalnița a urcat de la 492 de milioane de euro la 739 de milioane de euro, iar la Turceni a crescut de la 314 milioane la 525 de milioane de euro plus TVA.
• Centrala Iernut: Un alt proiect esențial pe gaze, dezvoltat de Romgaz și având o capacitate de 430 MW, suferă de o lipsă cronică de predictibilitate. Finalizarea centralei rămâne incertă, proiectul fiind prelungit de la an la an.
• Centrala gigant de la Mintia: Singura speranță pe termen scurt a sistemului energetic este proiectul de 1.737 MW de la Mintia. Ministerul Energiei estimează că această centrală va deveni parțial operațională în 2026, aducând în sistem primii 1.096 MW. Viitoarea centrală va fi unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară, având un necesar de aproximativ 2,5 miliarde de metri cubi. Pentru acest consum masiv, autoritățile mizează pe extragerea gazelor naturale din zăcământul Neptun Deep, ale căror molecule ar urma să intre pe circuitul de transport abia începând din 2027.
• Dependența de noile unități: În total, România are în plan dezvoltarea unor centrale pe gaze cu o capacitate cumulată de aproximativ 3.830 MW, dintre care peste 3.500 MW sunt asigurați strict de pilonii Mintia, Iernut, Ișalnița și Turceni. Lipsa lor menține țara într-o dependență energetică precară de cărbunele poluant și în perspectiva imediată de sancțiuni aferente fondurile europene în derulare. Evident, suntem principalii vinovați pentru întârzierile majore privind finalizarea acestor investiții.

Unde se află România pe harta dezafectării cărbunelui din Europa?
Privind comparativ cu alte state europene, dilema românească se regăsește și la nivelul marilor economii comunitare. Mai bine de 95% din producția electrică din cărbune planificată pentru 2030 în Uniunea Europeană va proveni doar din trei țări: Polonia (cu un procent dominant de 63%), Cehia (18%) și Bulgaria (14%).

Cazul cel mai elocvent este cel al Germaniei, care, deși își fixase teoretic obiectivul de a închide toate termocentralele pe cărbune „la modul ideal” până în 2030, a fost forțată să bată în retragere. Din cauza insuficienței capacităților de producție în bandă și a creșterii consumului, reglementatorul național german a ordonat păstrarea în rezervă a mai multor centrale pe cărbune până în 2031. Oficialii de la Berlin au motivat amânarea prin faptul că securitatea energetică este o prioritate și că necesitatea de a construi noi capacități flexibile nu poate fi eludată pur și simplu.

În concluzie, România a încercat, prin voința recentă a Parlamentului, să aplice o plasă de siguranță similară cu a altor națiuni – condiționând oprirea capacităților pe cărbune de punerea în funcțiune a surselor noi. Cu toate acestea, constrângerile țării noastre sunt dictate strict de jaloanele PNRR. Într-un mediu european care face derogări pe baza siguranței naționale, țara noastră se vede prinsă la mijloc, transformând o nevoie tehnică într-un risc politic care poate bloca miliardele de euro destinate economiei românești.