În ultimii ani, educația și în special carențele domeniului au devenit un subiect din ce în ce mai popular în România. Spațiul public este dominat tot mai des de discuții despre lipsa competențelor de bază, despre rolul școlii în formarea viitorilor adulți și efectele pe termen lung al unui sistem educațional instabil ce nu reușește să împlinească nevoile comunității sale. Educația este prezentată ca soluție a problemelor politice, sociale și culturale, dar totuși temele reformelor sociale, subfinanțarea sistemului educațional, schimările repetate de legislație în educație, rezultatele slabe ale elevilor și protestele profesorilor pentru salarii mai mari și condiții mai bune de muncă, ne arată că sistemul educațional se află într-o continuă tensiune / schimbare.
Prin definiție, abandonul școlar reprezintă încetarea temporară sau definitivă a studiilor înainte de obținerea diplomei din diferite motive, precum lipa resurselor materiale, cauze psihologice sau apatie și deziluzie față de sistemul educațional. Ultimul raport publicat de către Eurostat ne arată că România se află pe primul loc în Uniuniea Europeană la abandonul școlar (în anul 2025), cu un procent de 16.8%. Mai mult de atât, raportul Eurostat ne arată că abandonul școlar este un fenomen mai des întâlnit pentru genul feminin, cu un procent de 16.8% din populația cu vârsta 18-25 de ani. Pentru genul masculin din aceeași categorie, abandonul școlar are un procent de 15.4%.
Pentru a înțelege mai bine fenomenul abandonului social, am discutat cu Larisa, o tânără învățătoare cu vârsta de 22 de ani. Am întrebat-o care sunt motivele principale pentru care elevii și studenții aleg abandonul social: “Lipsa asistenței sociale pentru familiile defavorizate, veniturile insuficiente și bursele tăiate” se află printre aceste cauze. De asemenea, am intrebat-o care sunt efectele create de tensiunea și schimbarea continuă a sistemului educațional, iar ea ne-a răspuns că „prin faptul că statul nu investește în infrastructura școlară, în burse (pentru a crea elevi interesați) și salarii decente (pentru a motiva profesorii), ajungem într-un sistem care merge din inerție și rămas la cheremul empatiei unui profesor. Profesorul poate alege dacă să-și facă treaba sau nu.”
Am întrebat-o pe Larisa despre eficiența reformelor educaționale în contextul procentajului ridicat de abandon școlar din România și aceasta ne-a răspuns că “lucrul pe care îl simțim este că toată lumea știe care sunt problemele, dar decidenții nu se ating de ele, deoarece sunt datorate politicului. Legea pentru a alege dintre salariu și pensie stă în sertarul ministrului educației de ceva vreme. Sau desființarea statutului politic al directorilor. Procentul alocat etapei practice din cadrul examenului de titularizare ar trebui să fie mai mare, la fel și importanța examenele periodice pentru profesori, cu o grilă de evaluare clară cu repercursiuni, dar și cu posibilitatea obținerii unor salarii atractive. Toate lucrurile acestea, profesorii (care poate unii nu merg la cursuri de dezvoltare continuă) le știu.”
Având în vedere discrepanța mare dintre procentele pe feminin și masculin atunci când este vorba de abandonul școlar, am întrebat-o pe Larisa care sunt motivele fie ele sociale sau culturale ce rezultă în aceste statistici “Din experiența mea cu comunitățile defavorizate problema este și la nivel cultural și la nivel de pură supraviețuire. Lipsa educației sexuale și a educației privind drepturile cetățeanului lipsesc din școală parcă dinadins. Societatea face o treabă foarte proastă la integrarea comunităților etnice în grupul de masă, atât de rea încât singurul suport financiar al acestora este bursa socială și/sau alocația. Din cauză că ei nu pot să meargă nici la școală din motivele mai sus menționate, singura resursă financiară, de supraviețuire de la zi la zi, rămâne alocația și ce beneficii mai au copiii. La nivel de conspirație, nu o dată mi-a trecut prin cap că aceste mase de oameni sunt folosite strict ca pioni politici pentru a facilita rezultatele dorite.”
Într-o societate în care educația este baza principală a devoltării, abandonul școlar rămâne o problemă ce nu poate fi ignorată. Dincolo de statistici și reforme, fiecare elev care părăsește școala înainte de finalizarea studiilor este un copil eșuat. Această problemă nu ține doar de sistemul educațional, ci și de modul în care societatea alege să investească în viitorul său. Atât timp cât soluțiile rămân la nivel de discurs, iar sprijinul concret continuă să întarzie, băncile goale vor continua să definească o parte majoră din realitatea României.