Info: prima parte a reportajului este disponibilă la finalul acestui material 

_____

După prima oră de bălăceală în minunatele piscine din Legacy Spa Center Beclean (pe bune, sunt chiar ok, am explicat asta în partea întâi), am început să caut nodul în papură. L-am găsit repede și ușor: la doi ani de la deschidere, imaginea complexului este destul de prăfuită. 

Am văzut dușuri ruginite (majoritatea), capace albe semi-deschise în găurile de inspecție din tavan și destule de multe, prea multe, zone unde igrasia și rugina domnesc. Pozele spun mai multe decât o mie de cuvinte: 

Eh, după atâta cârcoteală, te apucă foamea, nu? Am purces spre zona food, pe care nu am găsit-o. De ce? Pentru că am urcat la etaj, unde am găsit o mulțime de mese și canapele, majoritatea nefiind ocupate. Pratic, tot spațiul de la etaj este neutilizat corespunzător. Ne-am dumirit, cu ajutorul celor două persoane care populau întregul etaj, că trebuie să coborâm la barul de la parter, unde putem comanda mâncare. Într-adevăr, am descoperit un meniu de tip fast-food, asigurat de către o firmă locală, care, probabil, a concesionat spațiul respectiv. Am comandat, am plătit și am așteptat, comod, pe o canapea, livrarea produselor.  

După ce ne-am așezat, în costumele de baie, pe canapea, am observat anunțul care ne avertiza să nu ne așezăm, costumați în accesorii aferente piscinei, pe canapele… Mda, probabil că vreo firmă avea de vânzare niște canapele cu tapițerie din stofă, care nu au ce căuta într-un spa! 

Vânzătoarea de la bar ne-a anunțat că mâncarea noastră “e gata”. Fac o rotație la 360 de grade căutând din priviri livratorul, crezând că a venit curierul din oraș. Sesizând confuzia subsemnatului, gazda mi-a precizat clar: “Trebuie să ieșiți după tavă!” 

A urmat un dialog din filme de comedie: 

• Unde să ies? 

• Afară? 

• Afară, unde? 

• Nu știți, nu ați mai mâncat aici? 

• Nu, mă iertați… 

• Pe ușa din spatele meu, ieșiți în curte și mergeți la ghereta unde colegii mei au pregătit mâncarea! 

• Dar afară sunt minus 2-3 grade și eu sunt în slip… 

Sfârșitul dialogului! 

Disperat, am fugit spre vestiar, unde am îmbracat un tricou și am ieșit în frigul de afară.  

Oameni buni, înțeleg că personalul firmei concesionare a organizat acest circuit nefast, dar nu se face așa ceva… Nicăieri, în toată lumea asta, nu trimiți clientul de spa să își ia tava cu mâncare, pe gerul din Februarie! Pe bune? Mi-au înghețat… 

Mâncarea a fost ok-ish, calitate peste medie. Am mâncat la etaj, singuri, într-o imensă suprafață pustie.

Spre finalul zilei, am observat că zonele “cu bulbuci” nu aveau respectivele dotări activate. I-am întrebat pe cei din comitetul de supraveghere despre posibilitatea de a beneficia de beneficiile hidromasajului, iar răspunsul a fost unul enigmatic: 

“Dacă solicitați să pornim pompele, o să îl rog pe colegu’ să le pornească, dar trebuie să știți că efectul este minim, nu prea se simt bulbucii”.

Până la finalul zilei, nu am reușit să îmi dau seama dacă au pornit mașinăriile sau nu. Am mai remarcat sistemul audio, format din câteva boxe de calculator, scoase pe scările laterale, cu firele spânzurând haotic.

Concluzia: orice stabiliment de genul spa-ului din Beclean, administrat în stil românesc, va avea aceeași soartă – pierderi financiare (din bani publici) și degradarea dotărilor inițiale. Rețeta succesului spa-urilor din afara României? Chiar dacă sunt construite din bani publici și fonduri europene, administrarea lor se realizează în regim de parteneriat public-privat. O companie, în general societate pe acțiuni având primăria ca acționar principal, se ocupă de managmentul proprietății, și funcționează după regulile pieței. 

Altfel, merge și așa. Și la Beclean. Pe banii noștri!