vineri, 7 august, 2026
28.1 C
Prundu Bârgăului
More
    AcasăActualitatePSD a decis să nu voteze Legea Iohannis

    PSD a decis să nu voteze Legea Iohannis

    Publicat în

    spot_img

    Social-democrații au votat în unanimitate, în ședința BPN, împotriva proiectului de lege propus de PNL care îi permitea președintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent pe lista PNL la alegerile parlamentare, au declarat surse politice pentru Antena 3 CNN.

     Între timp, liberalii au retras proiectul de pe ordinea de zi a Senatului, după ce Marcel Ciolacu a anunțat că PSD oricum nu-l va vota.

    „Ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbăieli, că le lăsăm liber parlamentarilor, acum avem o decizie, nu știu dacă avem și un act normativ. Această lege nu e o prioritate nici pentru mine, nici pentru guvern, nici pentru PSD. Eu v-am spus părerea mea. Nu mă interesează”, a spus Ciolacu, luni, la ieșirea din sediul PSD, conform Antena 3 CNN.

    Întrebat dacă liberalii i-ar fi propus această modificare în urmă cu un an, liderul PSD a răspuns: „Nu am avut o astfel de discuție. Înseamnă că mint, cu mine n-au avut o astfel de discuție”

    Ultimele articole

    Sânzienele. Noaptea în care legenda prinde viață

    În noaptea de 23 iunie, când vara este în toi, câmpurile sunt în floare,...

    Primii pași în viața profesională. Integrarea tinerilor pe piața muncii din România.

    Din băncile liceului, mulți elevi își privesc viitorul cu mult entuziasm și optimism. Pentru...

    Her Time România:

    Unde vocile femeilor se fac auzite Voluntariatul este și ca râmâne unul dintre pilonii principali...

    Burnout-ul: Epidemia tăcută a oameniilor productivi

    Într-o lume în care totul se mișcă tot mai repede, tinerii se confruntă cu...

    Mai multe