AcasăActualitatePoliția Locală Bistrița dă avertismente pentru ambrozie

Poliția Locală Bistrița dă avertismente pentru ambrozie

Publicat în

spot_img

În ultima perioadă, tot mai mulți cetățeni sesizează prezența ambroziei (Ambrosia artemisiifolia), în diferite zone ale municipiului Bistrița, informează Poliția Locală Bistrița.

Polițiștii locali au verificat zonele menționate și au notificat proprietarii/administratorii terenurilor să distrugă planta.

Polițiștii locali au transmis avertismente proprietarilor terenurilor unde a fost identificată planta, iar cei care nu se vor conforma avertismentului vor fi sancționați conform Legii nr. 129/2020 pentru modificarea Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Contaminarea terenurilor cu ambrozie este o problemă căreia polițiștii locali cu atribuții pe linie de protecția mediului îi acordă o atenție deosebită, mai ales în perioada de înflorire, între lunile iulie-septembrie.

Ambrozia este una dintre cele mai invazive plante existente pe teritoriul țării noastre, fiind extrem de adaptabilă la condițiile pedoclimatice. Ea crește pe terenurile neîngrijite din municipiu și în apropierea acestora, în parcurile si gradinile neîntreținute, de-a lungul drumurilor, inclusiv pe terenurile agricole, provocând daune recoltelor.

Sunt însă mulți proprietari de case sau terenuri care stau cu mii de asemenea plante în curte, fără a avea habar ce riscă.

Planta poate provoca afecțiuni grave persoanelor alergice, prin faptul că produce o cantitate mare de polen, iar acesta conține multiple fragmente extrem de alergizante.

Proprietarii terenurilor contaminate cu ambrozie sunt obligați să le verifice periodic și să distrugă planta ori de câte ori apare.

Polițiștii locali au transmis avertismente proprietarilor terenurilor unde a fost identificată planta, iar cei care nu se vor conforma avertismentului vor fi sancționați conform Legii nr. 129/2020 pentru modificarea Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice.

Ultimele articole

RO Wallet: actele tale vor fi pe telefon din ianuarie 2027

RO Wallet este varianta românească a portofelului european de identitate digitală (EUDI Wallet), pe...

Moneda Euro a urcat la 5,35 lei pe fondul blocajului politic

Moneda națională a pierdut din nou teren în fața Euro. Banca Națională a României...

KimberlyGate ajunge la Bistrița: ce se știe, cu adevărat, despre implicarea lui Bogdan Ivan

Scena politică românească este zguduită de un nou scandal cu ramificații internaționale, care aduce...

Criză financiară la Serviciile Județene de Ambulanță

Lipsa banilor pentru ambulanțe: Bistrița-Năsăud, printre cele 17 județe aflate în criză de finanțare Serviciile...

Mai multe