miercuri, 11 martie, 2026
4.2 C
Prundu Bârgăului
More
    AcasăEditorialAntreprenorul român, vacă de muls pentru guvernanți

    Antreprenorul român, vacă de muls pentru guvernanți

    Publicat în

    spot_img

    Un editorial de: Ramona Strugariu

    De ce trebuie să plătească antreprenorii prețul incompetenței guvernanților?

    Anul trecut, când a anunțat noile măsuri fiscale, adoptate peste noapte, ca de obicei, Marcel Ciolacu a invocat solidaritatea sistemului bugetar întru salvarea găurii din bugetul public, umflat din pix la capitolul venituri și scăpat din hățuri pe partea de cheltuieli. Strict teoretic, experții fiscali au calculat proporționalitatea efortului între public și privat și a rezultat că antreprenorii vor suferi îngrozitor de mult în raport cu bugetarii.

    Apoi practica a bătut teoria. După cum ne așteptam, măsurile de “control” al dezmățului bugetar din sectorul public au însemnat, practic, limitarea valorii maxime a facturilor pentru abonamentele la telefonie mobilă, suplimentarea locurilor de muncă în instituțiile statului, livrarea de pomeni electorale tuturor care cer, în an cu alegeri, în timp ce deficitul bugetar devine un subiect intrat în cotidian şi atât.

    Între timp, uraganul fiscal a lovit din plin sectorul privat care, de voie, de nevoie, ține pe umeri economia națională. Am ascultat, în ultimile luni, sute de voci revoltate, aparținând antreprenorilor mici și mijlocii, care se simt trădați de coaliția de guvernare, în special de cei autointitulați ca fiind liberali. Nimeni nu poate oferi o explicație pentru închiderea societăților care funcționau sub forma profesiilor liberale sau pentru modificările de taxe decise peste noapte, care modifică regulile în timpul jocului. Nu există o justificare nici pentru ambițiile personale ale ministrului PNL Boloș, care ține cu dinții de implementarea sistemului greoi și semi-funcțional e-Factura, deși, în celelalte țări, contribuabilii mici și mijlocii au posibilitatea de implementare până în 2026.

    Rămân subiecte tabu găurile negre din societățile de stat aflate pe pierdere de ani buni, marea evaziune la nivel de importatori protejați de prietenii politicieni aflați la putere sau cele mai mari taxe pe salariu din Uniunea Europeană.

    În concluzie, guvernul PSD-PNL a implementat strategia fiscală “pentru unii mumă, pentru alții ciumă”. Renew Europe susține cu legi europene antreprenoriatul şi IMM-urile. Partidul REPER are un capitol solid de susținere a antreprenoriatului, pe care l-am demonstrat şi implementat deja în Europa, prin măsurile adoptate – Facilitatea pentru redresare şi reziliență, RepowerEU, legislația cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii. Iar coaliția de guvernare merge în sensul invers al istoriei şi îngroapă nişte eforturi pe care ar merita să le facem cu toții, în loc să ne subminăm economia. 

    Trebuie să alegem dacă vrem o Românie europeană doar cu vorbe de campanie, sau şi cu fapte. Iar pentru asta România are nevoie de oameni care înțeleg ce înseamnă susținerea antreprenoriatului, predictibilitate, fiscalitate care să ajute, nu să îi îngroape pe cei care contribuie direct, prin munca lor, la buget şi la resursele pe care alții le ignoră, le pierd sau le dau de pomană.

    Ultimele articole

    Her Time România:

    Unde vocile femeilor se fac auzite Voluntariatul este și ca râmâne unul dintre pilonii principali...

    Burnout-ul: Epidemia tăcută a oameniilor productivi

    Într-o lume în care totul se mișcă tot mai repede, tinerii se confruntă cu...

    Băncile goale ale României. Criza abandonului școlar

    În ultimii ani, educația și în special carențele domeniului au devenit un subiect din...

    Drumurile morții și radarele fixe care nu mai vin: doi tineri și-au pierdut viața la Prundu Bârgăului

    În timp ce autoritățile se pierd în hățișuri birocratice și invocă lipsa fondurilor pentru...

    Mai multe

    Her Time România:

    Unde vocile femeilor se fac auzite Voluntariatul este și ca râmâne unul dintre pilonii principali...

    Burnout-ul: Epidemia tăcută a oameniilor productivi

    Într-o lume în care totul se mișcă tot mai repede, tinerii se confruntă cu...

    Băncile goale ale României. Criza abandonului școlar

    În ultimii ani, educația și în special carențele domeniului au devenit un subiect din...