miercuri, 11 martie, 2026
4.2 C
Prundu Bârgăului
More
    AcasăActualitateO nouă lege dură pentru șoferii fără permis sau care urcă băuți...

    O nouă lege dură pentru șoferii fără permis sau care urcă băuți sau drogați la volan

    Publicat în

    spot_img

    Parlamentul României a adoptat Legea Anastasia, denumită astfel în memoria fetiței de 4 ani, ucisă în fața casei de un șofer fără permis.

    Anual, peste 500 de români își pierd viața în accidente rutiere provocate de șoferi care fie se află sub influența băuturilor alcoolice sau stupefiantelor, fie nu dețin permis de conducere.

    Conform prevederilor legislative recent adoptate, în aceste cazuri instanțele de judecată au obligația de a dispune sentințe cu executare. Astfel, șoferul dovedit vinovat, chiar dacă are cazierul judiciar ‘curat’, nu poate beneficia de clemența suspendării pedepsei.

    „Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracţiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) şi (3) dacă acestea au fost săvârşite în condiţiile art. 335 sau 336”.

    Concluzia: de acum înainte, omorul din culpă, săvârșit în trafic, în condițiile constatării consumului de alcool sau droguri, sau în lipsa dreptului de a conduce autovehiculul pe drumurile publice, se va pedepsi întotdeauna cu închisoare cu executare, indiferent de modul în care s-a petrecut accidentul.

    Ultimele articole

    Her Time România:

    Unde vocile femeilor se fac auzite Voluntariatul este și ca râmâne unul dintre pilonii principali...

    Burnout-ul: Epidemia tăcută a oameniilor productivi

    Într-o lume în care totul se mișcă tot mai repede, tinerii se confruntă cu...

    Băncile goale ale României. Criza abandonului școlar

    În ultimii ani, educația și în special carențele domeniului au devenit un subiect din...

    Drumurile morții și radarele fixe care nu mai vin: doi tineri și-au pierdut viața la Prundu Bârgăului

    În timp ce autoritățile se pierd în hățișuri birocratice și invocă lipsa fondurilor pentru...

    Mai multe

    Her Time România:

    Unde vocile femeilor se fac auzite Voluntariatul este și ca râmâne unul dintre pilonii principali...

    Burnout-ul: Epidemia tăcută a oameniilor productivi

    Într-o lume în care totul se mișcă tot mai repede, tinerii se confruntă cu...

    Băncile goale ale României. Criza abandonului școlar

    În ultimii ani, educația și în special carențele domeniului au devenit un subiect din...