Mărturisesc faptul că, până acum doi-trei ani, eram abonatul agenților de poliție rutieră. Amenzi de viteză, bonus predat permisul la fiecare câțiva ani. Aveam o “scuză”, jobul de corporatist și peste un milion de kilometri de șoferie făcuți, în 14 ani, pe drumurile patriei. Pe lângă faptul că eram cel mai prost exemplu de cumințenie în trafic, am văzut destul de multe accidente rutiere la viața mea. Pe care le-am tratat cu aceeași lașitate: nu m-am dat jos din mașină, am sunat la 112 și am așteptat sosirea salvatorilor. Mai târziu am aflat, dintr-o discuție cu un medic specialist în traume, că luasem, fără voie, cea mai bună decizie. În fine, pe mine mă interesa doar să nu văd prea multe, să se elibereze rapid carosabilul, să plec grăbit mai departe, să pot dormi noaptea fără vise macabre. Evident, mie nu mi se putea întâmpla.
De ceva timp fac naveta zilnic, cu mașina, pe DN 17 între Bistrița și Prundu Bârgăului și, în plus, îmi petrec orele de serviciu în proximitatea șoselei europene, care este, de fapt, o pistă de decolare pentru șoferii grăbiți. Campioni sunt, din păcate, șoferii profesioniști de pe autocamioane și autocare, care mențin constantă viteza limitată (în majoritatea cazurilor, dar nu neapărat permanent) la 90 km/h, indiferent că se află în interiorul localității sau în afara ei.
Pentru că senzaționalul crește audiența, țin să vă reamintesc de victimele care NU erau pe carosabil când au încheiat socotelile cu lumea asta, ci au fost făcuți terci de mașini scăpate de sub control: cei doi tineri care stăteau pe băncuță, în fața casei, în Tiha și Josenii Bârgăului sau cei din stația de autobuz care au avut ghinionul să se răstoarne lemnele pe ei, din camionul care a ratat cu 5 minute mulțimea de copii care ieșeau de la școala din Tureac.
Și, în paranteză, țin să vă dau tot în scris, tot aici, în cadrul primelor paragrafe (până se plictisesc cititorii și trec la Mia Pia Bia Kalifa), că e chestiune de timp până se va întâmpla un măcel în zona Liceului “Radu Petrescu” din Prundu Bârgăului, unde, zilnic, sute de elevi vin și pleacă de la școală, se adună în stațiile de autobuz sau traversează DN. Primăria a dres ce a putut, cu marcaje și amenajări, dar, zic eu, tragedia e foarte probabilă. Doamne ferește de ziua în care vom auzi la știri cum un autovehicul scăpat de sub control a intrat în mulțimea de elevi care tocmai ieșeau de la școală.
Revenim la șoseaua europeană. Stația de radioamator e regele șoselelor, iar canalul 22 este baza informării pentru oricare șofer care se grăbește sau care e cu musca pe căciulă. Lăsăm puțin viteza excesivă și ne îndreptăm atenția spre gropile din asfalt. În mod evident e vorba și de o proastă calitate a lucrărilor de întreținere și modernizare, dar ce facem cu supraîncărcarea camioanelor? Cum ieși din România, dai în controale permanente și obligatorii (așa-numitele cântare), în timp ce la noi fiecare (patron) face ce vrea, pe baza atenției șoferului la informațiile de pe stația din cabină. De fapt, majoritatea șoferilor care au stații în dotare, indiferent că vorbim de cei care conduc camioane, autocare sau autoturisme, pun umărul serios la destructurarea strategiilor de control ale autorităților rutiere: “- Colegul, avem ceva până la Bistrița? – Liber, coleguțule, liber”. În consecință, coleguțul cu camionul încărcat cu 24 de tone și-un pic, străbate toate Bârgaiele, de la Mureșeni până la Livezile, cu viteza de 90 km/h și-un pic (dacă îl ajută vântul), aruncând în șanț, datorită curenților de aer formați în spatele mastodontului, toate pubelele galbene de pe marginea drumului, scoase întru colectarea deșeurilor reciclabile din plastic. În fiecare zi, zeci de câini și pisici sunt făcute una cu covorul asfaltic de pe DN 17. Într-o dimineață am numărat vreo cincisprezece între Bistrița și Prund.
Ajungem și la miezul problemei. S-a dat legea Big Brother pe șosele, care permite reinstalarea radarelor fixe și a camerelor de înregistrare. Deja se face tam-tam despre cum se va redeschide un radar fix în Tiha sau despre intenția autorităților locale de a monta aparate de acest tip și în zona liceului din Prundu Bârgăului. Personal, nu cred în varianta asta, pentru că am văzut cu toții cât de obligatorii sunt asigurările de locuințe și cât de mult se agită primăriile să le impună. Mai mult, vin alegerile și nu stresăm electoratul = politică națională de amânări.
Culmea, le dau dreptate. Măsura este frecție la picior de lemn, praf în ochi pentru populație și cârlig doar pentru șoferii amatori. Cei antrenați, informați pe stațiile radio din dotare, vor frâna exact pe cei 50 de metri de acțiune ai senzorilor și, apoi, își vor continua deplasarea în regim de croazieră.
Există doar un singur model de aplicare eficientă a sistemelor de control, care au redus la jumătate, în Polonia și Ungaria, numărul accidentelor cauzate de viteza excesivă, și au determinat proprietarii de autocamioane să respecte încărcătura maximă, prevăzută de lege: soft care calculează viteza medie între două radare fixe plus puncte permanente de cântărire a camioanelor, cu acces obligatoriu. Noi nu avem așa ceva.
Până vor fi adoptate aceste măsuri și la noi, nu se va schimba nimic și vom fi oripilați (câteva ore, până uităm) de tragediile de pe șoseaua europeană care străbate Valea Bârgăului. Să fim optimiști, totuși, că se va inaugura cândva Autostrada Nordului, nu?
În rest, toate bune! Nimeni nu e pasionat de subiect, nimeni nu e interesat… Devenim brusc afectați doar în momentul în care însoțim cortegiul funerar. Până atunci, pârtieeeee….
“Colegu’ cu leduri pe jumate parbrizu’, ce controale avem până la Tihuța?
– Coleguțule, era un radar într-un Bârgău, nu mai știu care, dar după ăla ai liber!”
