AcasăActualitate(Video) Ritualul aprinderii Luminii Sfinte la Ierusalim

(Video) Ritualul aprinderii Luminii Sfinte la Ierusalim

Publicat în

spot_img

Patriarhul Ierusalimului se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. În prezența reprezentanților tuturor confesiunilor, acesta este percheziționat de către polițiști pentru a nu avea asupra lui vreo sursă de foc. După intrarea în încăpere, controlată și ea în prealabil, ușile se sigilează și gardienii (un arab, un turc și un israelian) vor permite accesul doar persoanelor care fac parte din ceremonial și după controale corporale, pentru a evita înscenările. De altfel, patriarhul va fi însoțit în prima încăpere (Capela Îngerului) de un arab de religie islamică.

O lumină precum un fulger vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt și aprinde vata presărată pe lespedea Sfântului Mormânt. Patriarhul ia în mâini această vată aprinsă, o aşază în două cupe de aur şi se întoarce în Capela Îngerului, unde aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioșilor. Întregul ceremonial poate fi vizionat aici: Jerusalem

Ultimele articole

(VIDEO) „Camere” de măsurat viteza auto la Prundu Bârgăului – (mulți) bani europeni pentru (aproape) nimic

Recent, pe DN 17 (tronsonul Bistrița – Vatra Dornei), la intrările în localitatea Prundu...

Opt primării din județul Bistrița-Năsăud riscă să rămână fără banii de la bugetul de stat

Numărătoarea inversă pentru primăriile care încă nu s-au conformat legii digitalizării plăților publice a...

Prețuri mai mici la combustibil începând de duminică: acciza la motorină a fost redusă cu 20%

Începând de duminică, 16 august, șoferii din România plătesc mai puțin pentru carburanți, ca...

InfoCons a lansat Centrul de Protecţia Consumatorilor în Domeniul Energiei

InfoCons a anunțat înființarea unui nou centru dedicat consumatorilor din sectorul energetic, prin care...

Mai multe